Tuesday, September 23, 2008

IMAGINI SCANATE IN MINTEA MEA

Sunt o anarhista si prin aceasta scrisoare vreau sa va povestesc cateva ore din viata mea.

Era perioada summit-ului NATO si ma aflam intr-o cladire din Bucuresti, tin sa mentionez ca acest spatiu era inchiriat legal pe baza unui contract. Aici se desfasurau mai multe evenimente alternative: discutii, proiectii video si alte ateliere, cu teme impotriva razboiului, anti-nato, anti-militarism s.a.m.d.

In data de 02.04.08,dupa ora 12(nu stiu exact cat era), mai intai ni s-a taiat curentul, iar dupa cateva minute s-a oprit orice semnal telefonic, toate retelele erau blocate, atunci cineva s-a dus la geam sa vada ce se intampla afara. Dintr-o data cineva a strigat: ,,vin peste noi! vin mascatii!”. Nu am apucat sa mai facem nimic, dintr-o data s-a spart usa si echipele de luptatori de la jandarmerie au intrat cu forta peste noi, au dat cu spray lacrimogen si ne-au imobilizat prin violenta.Tot ce am putut sa vad a fost cum au intrat ca niste salbatici, care nu au mai vazut alti oameni(parca nu stiau sa mearga, sareau ca niste maimute), erau imensi, agitau bastoanele si urlau in continuu: ,,gura”, ,,la pamant”, ”culcat”, ”nu misca”si mai multe injuraturi la adresa noastra. Langa mine au mai fost femei si fete, care au stat cu mainile in fata si stigau disperate: ,,stop!stop!”, ele au fost lovite fara mila, ba chiar cu si mai multa bestialitate si au fost doborate la pamant. Pe mine m-au lovit cu bastonul ori cu piciorul in partea din spate a genunchiului, in acel moment am simtit ca mi s-a rupt piciorul si am picat jos de durere. Ne-au calcat pe maini, pe picioare, pe tot corpul, ne loveau cu bocancii si cu bastonul. A fost un baiat care a opus rezistenta verbal, pentru ca fizic era imposibil, iar pentru asta a fost lovit intr-un mod inuman, barbar. Stateam cu fata in jos si pentru a nu-mi pierde cunostinta din cauza durerilor si a gazelor lacrimogene din jurul meu, am incercat sa-mi duc mintea departe de acest loc, undeva unde ei nici nu existau, unde nu mai era durere, incercam sa ma gandesc numai la lucruri frumoase. In unele clipe reuseam, dar imediat trebuia sa ma intorc inapoi, orice gand al meu departe de durere era perturbat de vocile prietenilor mei, care strigau si ei de durere. Ne-au pus catuse si ne-au strans mainile foarte tare, incat ne-au provocat rani, la unii chiar le-a pus piciorul in spate pentru a le lega mainile. Nimeni nu putea sa zica nimic, nici macar ,,au” pentru ca era lovit din nou si ziceau: ”ce ai mai,te doare?”. Mai era o femeie ranita, iar unul dintre jandarmi a vrut s-o ajute cumva, dar a strigat un altul sa nu-i faca nimic: „las-o dracului acolo, ca merita”. In momentul in care am spus ca mi-au rupt piciorul, au incetat sa ma mai loveasca, dar unul dintre ei nu s-a abtinut, a venit si a dat cu bocancul in piciorul meu ranit pentru a verifica(nu pot sa descriu durerea aceea, a fost groaznica). Aveam o fasa elastica in rucsacul pe care il avem in spate, dar ei mi l-au luat si l-au aruncat, am cerut-o in continuu, dar nu am primit nimic pe motiv ca nu am nimic - doar ma prefac, ba mai mult mi-au zis sa tac din gura ca altfel ma arunca pe scari ca sa-mi revin, ca sunt drogata(poate eram, dar de durere). Apoi m-au pus sa merg singura si cand au vazut ca nu mai am putere m-au dus pe brate. Cand m-au scos afara din cladire, m-au pus jos pe un pamant rece si umed, mi-au dat jos caciula si au inceput sa ma traga de par, in acelasi timp a venit un politist care tot imi filma fata. Dintr-o data s-a auzit o voce: „nu mai loviti bai aici ca sunt camere sus, n-o mai trage pe aia de par ca sunt camere peste tot”. Dupa ce au aflat si alti politisti ca am piciorul rupt, au propus sa ma lase acolo pe jos, legata cu mainile la spate, langa o ghena de gunoi din incinta cladirii, ca sa nu aiba ei victime, dar pana la urma au venit si m-au perchezitionat si mi-au filmat toate lucrurile ce le aveam la mine. Intre timp a venit un politist in civil si m-a luat cu tot felu de intrebari, ca noi ne mai stim de la alte actiuni si de ce nu m-am potolit, toate astea zicandu-le pe un ton din care reiesea ca noi suntem vinovati, ca trebuia sa stam acasa. Apoi m-au urcat in duba impreuna cu ceilalti. Nu au vrut sa-mi puna toate lucrurile la loc, le-au lasat imprastiate, nici caciula nu au vrut sa mi-o dea inapoi, iar eu eram legata la maini, in imposibilitatea de a mi le aduna singura, dar intr-un final mi le-au aruncat in duba. In masina jandarmeriei nu am mai fost agresata fizic, spre deosebire de ceilalti care inca mai erau loviti din cand in cand, dar in schimb am fost agresati verbal toti, pe baieti iau facut ,,homo”, ,,poponari”, ,,jegosi”, pe noi fetele ne-au facut ,,urate”, ,,traseiste”, ,,babe”, ,,nebune”, iar unei fete ia zis: ,,nu te-as fute nici moarta” , tot felul de glume rasiste si sexiste si ne-au injurat de toti dumnezeii, strasmosii si altele foarte scarboase. Eu am continuat sa cer fasa elastica, dar mi-au spus un NU categoric, zicandu-mi ca merit ce mi s-a intamplat, ca nu m-a pus nimeni sa protestez. Atunci am cerut sa mi se lase mainile libere pentru a-mi aranja piciorul intr-o pozitie mai buna, dar la fel am fost refuzata. Eram acuzati ca din cauza unor,,retardati”si ,,jegosi” ca noi, ei nu si-au mai vazut casa si familia de cateva zile si considerau ca pe noi trebuie sa se razbune. Dupa ce au inchis usa dubei, un jandarm a strigat la ceilalti colegi ai lui: ,,bai! fiti atenti, ei au dat primi cu spray”, dar tot ei au declarat ca nu au gasit nimic asupra noastra decat un briceag, acuzandu-l pe posesorul acestuia ca aste liderul nostru. Apoi ne-au luat curelele la toti care aveam si au inceput a intreba pe fiecare: cati ani are, cum il cheama, ce facea acolo, de unde e si tot felul de alte intrebari, iar cine nu raspundea era lovit, ori daca le ziceai ceva ce nu le convenea, te loveau iar. La un moment dat, unu a scos pusca si a vrut sa loveasca un baiat, atunci noi am tipat cu toti si au fost si vreo doi jandarmi care au zis “nu”. Vorbeau intre ei, sa-si puna mastile si pe noi sa ne gazeze pana ne facem legume.

Intr-adevar erau de o pregatire ,,excelenta”, se strigau in continuu pe nume, pana cand un coleg de-al lor a zis sa nu-si mai foloseasca numele, dar cu ,,siguranta” la angajarea lor li s-a „facut” si testul psiho, ca altfel nu-mi explic cum unui om xenofob, rasist, sexist, plin de ura si violent, i s-a dat dreptul sa lucreze cu oameni si mai grav: i s-a mai pus o arma in mana !

Nici cei de la politie nu erau asa de interesati de starea piciorului meu, ei erau curiosi doar de informatii de la mine. Am fost separata de prieteni mei si dusa intr-un birou unde am fost interogata de un barbat, acesta punea tot felul de intrebari indiscrete, la care eu am refuzat sa raspund fara prezenta avocatului meu, acest lucru l-a infuriat tare si m-a obligat sa scriu o declaratie. Si aici s-a suparat ca nu am vrut sa scriu cum dicta el, apoi a plecat si au venit doua femei sa ma perchizitioneze.Una dintre ele a inceput sa traga de parul meu si sa dea jos “mesa”, cum ii zicea ea, ca sa se uite in ea daca nu am ceva ascuns, iar eu tot incercam sa-i spun sa nu mai traga ca e parul meu si nu am nici o mesa. La pechezitie mi-au gasit trei fluturasi(uitati de mult in geaca) cu un anunt din data de 8 martie, in care era scris un program cu evenimente pe tema feminismului. Femeilor de la politie li s-a parut suspect si destul de periculos si s-au dus sa le arate superiorilor lor. Ma acuzau de felul cum aratam, ca nu sunt aranjata, ca sunt neingrijita etc. Apoi au inceput sa-mi tina tot felul de teorii morale, doctrine si puneau tot felul de intrebari in acelasi timp. Mereu eram intrebata: ,,cine este lideru?”, ,,de unde am aflat de loc?”, ,,cine e organizatorul?”etc, spunandu-mi ca numai eu sunt vinovata de tot ce mi s-a intamplat, ca nu m-a pus nimeni sa ma duc acolo. Le-am zis ca e dreptul meu sa ma duc unde vreau sa-mi spun parerile, la care ele mi-au zis sa le tin pentru mine ca nu trebuie sa le fac publice, mai ales in perioada summit-ului. Am inceput sa le povestesc brutalitatea cu care am fost tratati si toate jignirile care ni le adresau jandarmii, in special pe cele sexiste(exact in limbajul vulgar in care au fost adresate), explicandu-le ca nimeni nu merita sa fie tratat in asemea fel, orice ar fi comis. Pentru o perioada de 3 minute au tacut si expresia fetelor li s-a schimbat, dintr-una dura si scarbita, intr-una ganditoare, dupa care au inceput sa vorbeasca intre ele despre viata lor personala de parca eu nici nu mai eram acolo.

A aparut si asistenta, dupa nu stiu cata intarziere, cu care nu am plecat imediat pentru ca cei de la politie mai aveau treaba cu mine, trebuia sa ma pozeze, sa-mi ia amprentele si sa imi mai puna intrebari. In sfarsit am ajuns si la spital, unde am fost primita cu caldura si sprijin din partea doctorilor, care erau si ei suparati ca in Romania se incalca dreptul la libera exprimare si mai multe drepturi ale omului, ba chiar mai mult, au acuzat statul roman ca fiind unul comunist si opresiv.

Acum stau in pat si astept vindecarea piciorului si sa ne vedem din nou pe barricade ! Asta nu a fost prima mea arestare si agresiune din partea politiei, dar nici una nu a fost asa de horor. Dar din toata intamplarea asta, am castigat doar putere, mult mai multa putere pentru a merge inainte. Ei au castigat doar o batalie nu si razboiul cu noi. LUPTA CONTINUA !!!


TRAIASCA ANARHIA!