Wednesday, March 26, 2008

BISERICA ORTODOXĂ ŞI OPRIMAREA FEMEILOR


„Nici o instituţie din civilizaţia modernă nu este atât de tiranică şi nedreaptă faţă de femei cum este biserica creştină. Aceasta cere totul de la femeie şi nu-i oferă nimic în schimb. Istoria bisericii nu conţine nici măcar o singură referire la egalitatea femeilor...Doar tirania şi falsitatea fac Creştinismul capabil să ţină femeia supusă.”

Inferioritatea impusă femeilor de secole este rezultatul direct al misoginismului predicat de Biblie. Punctul de plecare al acestor resentimente faţă de femei a fost inventarea „mitului Evei” şi din acest punct textele biblice au încercat în mod absurd să demonstreze inferioritatea femeilor prin stratageme oribile, folosindu-se de efectul pe care teroarea şi frica îl au asupra raţiunii umane. Ura şi frica faţă de femei au fost construite pe imaginea diabolică a femeii, ca sursă a tuturor nenorocirilor de pe pamânt, ca răul însuşi.

Urmează doar câteva extrase din textele biblice:

„Femeia trebuie să rămână tacută în biserici, ele nu au voie să vorbească; dar trebuie să fie supuse aşa cum spune Legea.” (I Cor. 14:34-35)

„O femeie trebuie să înveţe în tacere şi în supunere absolută. Nu permit unei femei să înveţe sau să aibă autoritate asupra unui bărbat. Ea trebuie să fie tăcută. Pentru că Adam a fost creat primul, iar după Eva. Iar Adam nu a fost cel ispitit; femeia a fost cea ispitită şi a devenit păcătoasă.” (I Tim. 2:11-14)

„Capul fiecărui bărbat este Cristos, iar capul fiecărei femei este barbatul.” (I Cor. 11:3)

„Pentru că bărbatul nu se trage din femeie, ci femeia din bărbat si nici bărbatul nu a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.” (I Cor. 11:8-9)

Iar acum câteva dintre adevăratele practici ortodoxe:

Fertilitatea femeilor este văzută ca ceva murdar. Fie că este vorba de menstruaţie sau de sarcină. Dacă o femeie este la menstruaţie ei nu i se permite să intre în biserică 7 zile de la începutul menstruaţiei, sau dacă trebuie să fie botezată în timpul menstruaţiei, procesul este anulat. Dacă o femeie este gravidă ei nu i se permite să intre în biserică până nu este subiectul unui anume ritual religios de curăţare. Dacă o femeie dă naştere unui băiat ea va rămâne ne-curată timp de 3 săptămâni,dar dacă dă naştere unei fete atunci va fi ne-curată pentru 6 săptămâni. Astfel viitoarea femeie este stigmatizată chiar înainte de a se naşte şi stigmatizează la rândul ei pentru a doua oară mama: mai întâi pentru că aceasta a dat naştere unui copil şi apoi pentru că acest copil este fată.

Căsătoria are scopul de a încuraja procreaţia (care mai târziu va determina încă o dată murdărirea femeii) şi de prevenire a depravării şi a curvărăselii. Când se căsătoreşte, preotul o învaţă pe femeie „să se supună bărbatului pentru că bărbatul este capul femeii” şi „să se teamă de bărbat”.Astfel femeia işi schimbă autoritatea căreia i s-a supus întreaga viaţă : înainte de căsătorie – cea a tatălui, cu cea nouă – cea a bărbatului. Dacă femeia a întreţinut relaţii sexuale înaintea căsătoriei fără aprobarea tatălui, ea este curvă şi chiar după căsătorie ea va trăi sub semnul preacurviei;iar femeia care comite adulter, va fi alungată de soţul ei. Dar situaţia reciprocă nu este valabilă, femeia continuă să păstreze bărbatul care comite adulterul.

Este adesea argumentat faptul că deşi 86,8% dintre români sunt înregistraţi ca aparţinând confesiunii ortodoxe, un procent aproape insignifiant dintre ei practică intr-adevăr ortodoxismul. Acest lucru este adevărat doar dacă observi cine merge de fapt cu regularitate la biserică, celebrează sărbătorile ortodoxe, respecte restrângerile ortodoxe şi aşa mai departe. Marea majoritate a celor 86,8% dintre români trec rar pe la biserică, neglijează sărbătorile şi restricţiile, fiind aşa numiţii „creştini de duminică”, ocazionali, oportunişti şi în acest fel ei nu reprezintă un mare pericol, o reală ameninţare la emanciparea femeilor...Dar, cei care sunt satisfăcuţi de acest fel de argumente par să ignore faptul că 100% din această mare majoritate trăiesc în medii şi familii patriarhale extrem de opresive, ei dându-şi toate valorile şi scopurile în viaţă în funcţie de morala creştină, care este cultural şi social moştenită, fiind astfel adânc înrădăcinată în subconştientul lor. Toate ierarhiile şi dihotomia bărbat-femeie/superior-inferior sunt prezente în vieţile lor, acesta este rolul principal al familiei, toate acestea provin din învăţăturile ortodoxe şi morala creştină.

EXORCIZAREA IRINEI CORNICI

Cruzimea nebunească şi tirania bisericii ortodoxe nu se regaseşte doar în discriminarea şi oprimarea de orice fel a femeilor, nu se opreşte aici, merge până la tortură şi crimă cu sânge rece. În iunie 2005 într-o mănăstire din nord-estul României, un preot ajutat de 4 măicuţe au ucid o tânără femeie prin crucificare. Sub pretexul că ea era posedată de diavol, datoria lor creştină i-a îndemnat să-i salveze sufletul şi să-i aplice ritualul exorcizării. Au legat tânăra femeie cu lanţuri de o cruce de lemn, i-au astupat gura cu un căluş şi au lăsat-o imobilizată fără nici o posibilitate de a se mişca, de a se hrănii şi hidrata; condiţii care au dus la o moarte chinuitoare după trei zile. Ceea ce preotul ortodox şi maicile identificau ca diavolul ce stăpâneşte sufletul tinerei femei erau de fapt simptomele unei tulburări emoţionale, fata fiind diagnosticată în prealabil cu aceasta şi preotul fusese avertizat. Întreg satul, restul maicilor şi preoţii de la mănăstire şi-au declarat solidaritatea cu ucigaşii şi şi-au exprimat recunoştiinţa pentru că au fost salvaţi de diavol. Reacţia comunităţii este alarmantă, deoarece este caracteristică pentru venerarea oarbă a bisericii ortodoxe de către popor. Biserica este singura autoritate în sat, ea guverneaza vieţile oamenilor, nu numai în sensul religios, dar este implicată şi în celelalte aspecte, interferează social, cultural, politic şi chiar economic în dinamica societăţii. Este şi mai alarmant când te gândeşti că populaţia rurală reprezintă aproape jumătate (45,1%) din populaţia României. În cele din urmă preotul a fost condamnat la 14 ani de închisoare. În apărarea lui avocatul a folosit argumente precum : exorcismul este o practică larg răspândită în întreaga ţară şi ritualuri similare de exorcism se petrec tot timpul sub îndrumarea şi aprobarea Bisericii Ortodoxe Române.


ORTODOXISMUL MENŢINE FEMEILE TĂCUTE, SUPUSE ŞI NEEDUCATE.
"Biblia şi Biserica au fost cele mai mari stavile în calea emancipării femeilor."