RAPORTUL FESTIVALULUI ANARHO-FEMINIST 'LOVEKILLS #2'

Organizarea festivalului LoveKills a fost de departe cea mai mare provocare pentru colectivul LoveKills până în momentul de faţă. Având în vedere faptul că acest colectiv este împărţit în trei oraşe diferite, punerea în practică a ideilor, coordonarea dar în primul rând comunicarea sunt destul de dificle de fiecare dată.
A doua ediţie a festivalului LoveKills a fost cea mai însemnată realizare a colectivului şi sperăm a scenei anarcho-feministe (deşi considerăm că nu există deocamdată o astfel de scenă, dar poate acesta va fi un bun început). În comparaţie cu prima ediţie a festivalului, anul acesta am reuşit în cele din urmă să organizăm un festival aşa cum ne închipuim noi că este un festival. Adică, bazat pe ateliere şi discuţii, mai multă informaţie despre perspectivele feministe şi nu doar concerte punk, băutură, distracţie şi destrăbălare având în spatele tău o grămadă de postere reprezentând lupta femeilor din toată lumea, iar nimeni nu vorbeşte despre aceste subiecte şi nimănui nu îi pasă că acesta ar trebui să fie un spaţiu unde sexismul/rasismul/homofobia/macho-ismul nu sunt acceptate (aspecte pe care am vrut să le evităm în această a doua ediţie).
Problemele cu care ne-am confruntat în timpul organizării dar şi desfăşurării festivalului erau de aşteptat, de vreme ce cunoaştem foarte bine scena d.i.y. locală, însă acesta a fost defapt motivul pentru care am considerat că un asemenea eveniment este într-adevăr necesar. Una dintre cele mai mari “surprize” a fost aceea că majoritatea băieţilor din scenă nu numai că nu au apărut la festival însă nu au manifestat nici un interes faţă de el, încă de la început, în schimb au dat dovadă de ignoranţă şi l-au considerat “o pierdere de vreme” (ca întreaga problematică anarcha-feministă). Am avut parte de aceeaşi reacţia şi din partea multor fete de asemenea. Majoritatea fetelor nu numai că nu sunt apropiate de ideile anarha-feministe, dar în mod paradoxal le dispreţuiesc şi le resping.
Unul dintre aspectele care trebuie menţionate este reacţia unor fete sau grupuri de fete care se consideră apropiate de feminism sau chiar feministe. Aceste persoane nu au arătat nici un interes faţă de festival sau faţă de ceea ce facem în general, deoarece nu le-am contactat personal, adică nu le-am invitat nominal, nu le-am invitat să participe ca şi grup/individ la festivalul nostru. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu alţi câţiva activişti care aşteptau o chemare directă/personală.
Pe parcursul organizării acestui festival (din momentul conceperii, în timpul desfăşurării şi până ce s-a încheiat) am avut parte de anumite reacţii ciudate sau să spunem dubioase, din partea unor oameni care s-au implicat şi care au intenţionat să ne ajute. Exercitarea puterii pe care vor să o deţină, aroganţa, încercarea de a ne intimida sau de a ignora complet poziţia noastră faţă de felul în care acest festival ar trebui să arate din punctul nostru de vedere; toate acestea în momente în care unele dintre noi ne-am simţit oarecum vulnerabile datorită stresului şi presiunilor care veneau de pretutindeni.
Era prima dată când organizam un festival cu participare internaţională, drept urmare majoritatea experienţelor legate de organizarea festivalului erau experienţe noi. Prea multe lucruri au fost aruncate pe umerii noştrii, prea multe reproşuri, prea multă critică, când responsabilitatea nu ar fi trebuit să fie pe de-a întregul a “NOASTRĂ” (a colectivului), ci ar fi trebuit să fie responsabilitatea absolut a fiecărei persoane care a fost acolo (fie că era vorba de organizatori sau participanţi sau simplii vizitatori pentru scurt timp)… dacă încă mai îndrăznim să spunem că avem convingeri d.i.y. Însă nu a fost aşa nici pe departe, a trebuit să îi rugăm în mod insistent pe oameni (cei din scena autohtonă) să ne ajute cu diferite lucruri cum ar fi gătitul, aşteptarea şi aducerea oamenilor din alte ţări, curăţarea locului şi aşa mai departe…
A trebuit să ne confruntăm la un moment dat şi cu anumiţi “MAN-arhişti” care sub influenţa alcoolului s-au comportat ca nişte “ghiolbani” de ultimă speţă. Era o situaţie care ne demonstra clar că scena este mizerabilă ! Şi totuşi, cei ignoranţi refuză încă să vadă sau să recunoacsă acest lucru !!!
Părţile cu adevărat bune au însă un impact mai mare. Din fericire au fost destule aspecte pozitive care au reieşit din acest festival în cele din urmă. De exemplu, am văzut oameni noi care s-au implicat, băieţi şi fete mai tineri care şi-au arătat interesul faţă de anarcha-feminism, am avut prieteni care au călătorit 16 ore pentru a ne arăta sprijinul pe care ni-l oferă şi sensibilitatea faţă de subiectul festivalului şi faţă de tot ce am vrut să facem, doar pentru câteva ore apoi fiind nevoiţi să plece, am primit atât de multă energie pozitivă şi feed-back din partea oamenilor din alte ţări care nu aveau nici o idee despre scena din România, apreciem foarte mult sprijinul şi solidaritatea tuturor acestora.
Ne-am simţit foarte bine datorită locului, datorită atmosferei – în cea mai mare parte a timpului, datorită relaţiilor care s-au stabilit între oameni, datorită flexibilităţii programului şi a celor care au prezentat workshop-urile, datorită prânzului vegan delicios, camping-ului, apuslui şi răsăritului de soare, barului nostru « temporar autonom », petrecerii, nopţii cinematografice târzii.
Din discuţiile pe care le-am purtat cu oamenii (mai ales cei din România) care au venit şi au fost interesaţi de workshop-uri şi de grupurile de discuţii, am ajuns la concluzia că efortul s-a meritat şi că privit în ansamblu festivalul a avut un impact destul de puternic asupra scenei. Aceasta ne-a determinat să ne gândim la următoarea ediţie de anul viitor, având acum experienţa aceasta sperăm să evităm acele aspecte care au facut să fie atât de dificilă (şi adesea neplăcută) această ediţie.
Felul în care analizăm desfăşurarea acestui festival cu absolut orice aspect a implicat el, este 100% subiectiv, personal, dar preferăm să prezentăm astfel lucrurile de vreme ce considerăm categoric că personalul nostru este şi întotdeauna va fi politic !!!
Mai jos aveţi o scurtă descriere a festivalului: unde, când şi cum s-a desfăşurat:
Festivalul LoveKills a avut loc în perioada 6-7 iulie 2007 în apropiere de Timişoara. Locaţia a fost un aeroport utilitar, situat la doi kilometrii depărtare de oraş. A fost un spaţiu imens, în care am avut la dispoziţie o cameră spaţioasă pentru work-shopuri, cabine de duş, loc de campare şi parcare şi un spaţiu larg pentru activităţile desfăşurate în aer liber. Festivalul LoveKills a fost primul eveniment anarcha-feminist care nu s-a centrat pe concerte (punk), ci pe workshop-uri şi discuţii pragmatice. Acesta ar putea fi motivul pentru care nu prea multă lume şi-a arătat interesul faţă de festival. Au fost aproximativ cincizeci de oameni care au luat parte la activităţi, oameni din Austria, Germania, Croaţia, Ucraina, Grecia, Anglia şi câţiva din România.
În România oamenii nu au o reacţie pozitivă când întâlnesc termenul “feminism” în general, dar cu atât mai mult când se face referire la “anarha-feminism”, dar asta poate pentru că oamenii au idei preconcepute sau pentru că nu au nici cea mai vagă idee despre acest subiect. Acesta a reprezentat defapt scopul festivalului: a face cunoscut anarha-feminismul în România. Foarte puţini oameni din România (mai ales din Timişoara) au venit să participe la workshop-uri, foarte mulţi au fost interesaţi doar de petrecere.
Iată cum s-a desfăşurat festivalul:
Vineri, 6 iulie. Majoritatea oamenilor care şi-au anunţat participarea au ajuns cu bine sau cu ceva experienţe neplăcute pe drum. Prima zi a festivalului a început puţin mai târziu decât era plănuit, dar acest aspect a fost convenabil pentru toată lumea, de vreme ce nu suntem la şcoală şi nu trebuie să respectăm un program rigid. Primul workshop a început la ora 13, « CATEGORII NEMARCATE ŞI CHESTIUNEA PUTERII », după acest prim workshop am avut o pauză pentru un prânz vegan delicios, iar apoi am continuat cu câteva activităţi de JONGLARE afară, în aer liber, iar apoi a avut loc grupul de discuţii « MANIFESTĂRI GLOBALE ŞI LOCALE ALE SEXISMULUI ». Ultimul grup de discuţii a fost despre « STATUL – FASCISM MODERN », însă alte câteva discuţii adiţionale despre migraţie şi violenţă instituţionalizată au avut loc. Pentru prima seară am sărit peste filmele programate deoarece ultimele discuţii s-au încheiat în jurul orei 22. Au fost de asemenea câteva workshop-uri anulate din diverse motive. După o zi plină de discuţii cei prezenţi s-au distrat la petrecere, dansând, făcând schimb de impresii, experienţe şi opinii sau pur şi simplu stând de vorbă pe lângă bar.
Sâmbătă, 7 iulie. A doua zi a festivalului a început de asemenea un pic mai târziu decât era prevăzut, cu worksop-ul “MITURI ŞI REALITATE: TRAFICUL DE CARNE VIE”, fiind urmat de un alt prânz vegan delicios. « EXPERIENŢA ŞI POLITICA VIOLENŢEI SEXUALE » a fost următorul grup de discuţii şi ziua s-a încheiat cu workshop-ul « BARBIE – ZÂMBET ÎN PLASTIC ». După ce toate discuţiile s-au încheiat, ne-am rezervat cinci minute pentru a ne lua rămas bun şi pentru a saluta toată lumea prezentă dar mai ales pentru a le mulţumi celor care au făcut posibil ca acest festival să aibe loc ; am cerut de asemenea câteva opinii şi sfaturi pentru a putea organiza festivalul mai bine data viitoare. Pentru cea de a doua seară am considerat că ceva filme şi documentare ar fi mai potrivite, în loc de petrecere, şi din moment ce oamenii care erau de faţă şi-au exprimat de asemenea preferinţa pentru filme, am decis să punem filme pentru tot restul nopţii. Dar din nefericire majoritatea oamenilor erau foarte obosiţi, şi nu am avut şansa să arătăm decât « VAGINA MONOLOGUES » şi un documentar despre squatting din Amsterdam, următorul ar fi trebuit să fie documentarul despre Emma Goldman (mai aveam încă alte câteva filme interesante, în afară de acestea), dar am fost nevoiţi să oprim proiecţiile de vreme ce era deja foarte târziu iar oamenii începuseră să adoarmă.
Pe parcursul celor două zile, în holul principal au fost prezentate distribuţii anarhiste (din diferite ţări) cu o cantitate considerabilă de informaţie despre anarha-feminism în diferite limbi: franceză/germană/engleză/română… Pe pereţii holului a fost prezentată de asemenea o expoziţie având ca tematică drepturile animalelor, expoziţie a unei activiste din Bucureşti.
Puteţi afla mai multe amănunte despre workshop-uri, grupurile/indivizii care le-au prezentat şi distribuţiile prezente, pe site-ul nostru web: http://www.aro. ecobytes. net/lovekills/.
Importanţa acestui festival va fi văzut în viitor – dacă va avea continuitate. Oamenii trebuie să fie informaţi despre problemele cu care se confruntă femeile şi despre lupta care trebuie dusă pentru a rezolva aceste probleme. Este imposibil să fii anarhist fără să fii feminist ! Lupta de eliberare a femeilor trebuie să fie lupta împotriva Statului, care este gardianul şi protectorul societăţii patriarhale, a capitalismului şi a tuturor ierarhiilor şi nedreptăţilor din această lume. (Aceasta a fost principala idee a Colectivului LoveKills, când ne-am hotărât să organizăm acest festival.)
SCOPUL NOSTRU ESTE O SOCIETATE A LIBERTĂŢII INDIVIDULUI!!!