REFUZ SA FIU AL DOILEA SEX

Refuz să mă supun rolului pe care l-am văzut împlinit la nesfârşit de femeile din jurul meu. Refuz să fiu maşina de făcut copii, refuz să trăiesc asemeni unei sclave care s-a vândut de bună voie, ca un drăguţ parazit în umbra tatălui meu, a soţului meu, a copiilor mei, închistată într-o căsătorie care să nu mă mulţumească, dar pe care să o accept în virtutea tradiţiei, a moralei, până la urmă în virtutea inerţiei şi a unei paralizante obişnuinţe, sperând mereu că oamenii din jurul meu, că bărbaţii din jurul meu vor deschide într-un final ochii şi mă vor vedea aşa cum sunt – o fiinţă umană, că vor înceta să mă considere un bun de-a gata.
Refuz să fiu judecată în virtutea a ceea ce nu sunt, ca „un bărbat imperfect”, dupa cum descria Sf. Toma femeia – expresie apoteotică a obtuzităţii care a caracterizat dintotdeauna Biserica şi pe reprezentanţii acesteia.
Refuz, totodată, ca, drept rezultat al zecilor şi zecilor de ani de agitaţii feministe mai mult sau mai puţin anemice, să accept un post de conducere aruncat ca un os de dragul discriminării pozitive şi să mă identific tocmai cu acele structuri ale puterii, odinioară combătute drept frustrante şi tiranice. Căci accesul femeilor la putere, fie ea politică, economică sau culturală, nu a schimbat cu nimic natura şi structura acelei puteri. Da, mie una mi se pare cel puţin ciudat că, de exemplu, o femeie de culoare precum Condoleezza Rice a devenit câinele de pază al unei culturi care a rămas, până în ziua de azi, esenţialmente White Anglo-Saxon Protestant sau că o scriitoare de renume şi, de fapt, cu adevărat talentată precum Amélie Nothomb se limitează la a scrie best-seller-uri mai degrabă feminine decât feministe, mai degrabă amuzante şi plăcute decât puternice sau memorabile şi care nu sunt, în definitiv, decât o variantă mai prezentabilă a Cosmopolitanului.
Despre rolul femeilor în literatură şi politică s-a scris mult, de la Julia Kristeva la Elaine Showalter, dar cred că întrebarea legitimă ar fi nu ce facem cu puterea pe care ajungem sau nu să o deţinem, ci ce facem pur si simplu cu ceea ce suntem? Ce fac cu identitatea mea de „angry young woman” care şi-a renegat pe rând bunicul antisemit, tatăl imatur şi alcoolic? Ce fac când mi se serveşte faimoasa replică „Gândeşti aşa pentru că eşti femeie” şi îmi vine să-mi iau câmpii sau să fac o criză de nervi precum Madame la Colère? Ce fac cu decizia de a a fi mereu nimic mai mult, dar nimic mai puţin decât eu însămi, de a nu mă transforma niciodată de dragul bărbaţilor din jurul meu? Cum folosesc ceea ce sunt ca să creez solidaritatea care nu a existat niciodată cu adevărat între femei?
Una dintre observaţiile lui Simone de Beauvoir, care din păcate a rămas valabila până în ziua de azi, cum că femeile au avut întotdeauna tendinţa de a-şi manifesta adeziunea mai degrabă faţă de bărbaţii de aceeaşi rasă, clasă socială etc., decât faţă de femeile aparţinând unei alte rase sau clase sociale, m-a făcut să mă gândesc la etichetele pe care le aplicăm zi de zi, conştient sau nu, femeilor din jurul nostru şi care nu au alt rezultat decât acela că formează alte şi alte minuscule „bisericuţe” de marginile cărora empatia noastră nu e capabilă să treacă: femeie de succes, casnică, familistă convinsă, punkistă, intelectuală, „grupul fetelor care au băut prea multă apă plată cu lămâie”...Oare chiar avem nevoie să ne definim în termeni atât de precişi încât să nu mai vedem dincolo de metrul care constituie spaţiul nostru personal?
Cred că numai depăşind aceste bariere autoimpuse, noi, oamenii al căror cod numeric personal începe cu cifra 2, vom reuşi să construim ceea ce ne dorim: în primul rând, o societate în care a fi femeie să constituie o chestiune pur fiziologică şi nu un criteriu de discriminare, o societate în care să fim nu al doilea sex, ci pur şi simplu unul dintre sexe; în al doilea rând, o contracultură în care să nu ne mai lovim de misoginisme şi/sau machisme ieftine de mahala şi care să devină astfel o contrapondere şi o alternativă viabilă pentru status-quo; şi în al treilea, dar nicidecum în ultimul, rând, o viaţă personală bazată pe dorinţa continuă de autodezvoltare, în care deciziile să ne aparţină în întregime şi în care să fim propriul nostru stăpân.

TRAGEDIA EMANCIPARII FEMEII

Emanciparea ar trebui sa faca posibil pentru femei sa fie oameni in adevaratul sens al cuvantului. Tot ceea ce priveste afirmarea si activitatea femeii trebuie sa atinga exprimarea completa, toate barierele artificiale trebuie distruse, iar drumul catre libertatea totala trebuie sa fie curatat de orice urma a secolelor de supunere si scalvie.
Acesta a fost idealul original al miscarii pentru emanciparea femeilor. Libertate si egalitate pentru femei ! Cate sperante si aspiratii au trezit aceste cuvinte cand au fost rostite pentru prima data de sufletele nobile si curajoase ale acelor zile. Soarele, in toata gloria si stralucirea lui, v-a rasari peste o lume noua, in aceasta lume femeia va fi libera sa-si conduca propriul destin - un ideal cu siguranta demn de entuziasmul, curajul, perseverenta si efortul neincetat al pionierilor, barbati si femei care au facut totul impotriva unei lumi de prejudecati si ignoranti. Si sperantele mele se indreapta catre acest ideal, dar cred ca emanciparea femeii, asa cum este ea interpretata si aplicata practic astazi, a dat gres in atingerea acestui maret final. Acum, femeia se confrunta cu necesitatea emanciparii ei chiar din emancipare, daca chiar doreste sa fie libera. Acest lucru poate suna ca un paradox, dar este din pacate foarte adevarat.
Ce a obtinut femeia prin emanciparea sa ? Dreptul la vot in cateva state. A purificat asta viata noastra politica, asa cum multi binevoitori au prezis ? Cu siguranta, nu.
Emanciparea a adus egalitatea economica a femeii cu barbatul, adica ea putea sa-si aleaga profesia si sa negocieze; dar cum pregatirea ei fizica trecuta si prezenta nu-i putea asigura forta necesara sa intre in competitie cu barbatii, femeia era de multe ori obligata sa-si consume intreaga energie, intreaga vitalitate, sa-si incordeze fiecare nerv pentru a obtine valoarea de piata. Foarte putine au reusit, este un fapt constatat ca femeile profesoare, doctorite, avocate, arhitecte sau inginere nu sunt privite cu aceiasi incredere ca si colegii lor barbati si nici nu primesc salariu egal cu acestia. Asa ca obtinerea unei asemenea egalitati se face in general pe seama bunastarii fizice si psihice a femeii. Si pentru majoritatea femeilor si fetelor muncitoare , cata independenta s-a obtinut daca lipsa libertatii de acasa a fost inlocuita cu lipsa libertatii din fabrica sau din birou ? La care se mai adauga si povara unui camin rece, dezordonat si neprimitor dupa o zi grea de munca. Glorioasa independenta! Deci nu este de mirare ca sute de fete se grabesc sa accepte prima cerere in casatorie, satule si obosite de "independenta" lor. Fetele din clasa mijlocie erau tot timpul gata de casatorie atata timp cat aceasta le salva de sub suprematia parintilor. O asa numita independenta, care duce la obtinerea mijloacelor de subzistenta nu este atat de atragatoare si nici ideala, pentru ca cineva sa astepte ca femeile sa sacrifice totul pentru ea. Mult trambitata noastra independenta, nu este la urma urmelor, decat un lent proces de ingreunare si inabusire a naturii feminine, a instinctelor materne si de dragoste ale femeii.
Oricum pozitia fetei din clasa muncitoare este mult mai naturala si omeneasca fata de cea a surorilor ei, aparent mai norocoase, din sectoare ale vietii mai culturalizate si profesionalizate, precum profesoarele, avocatele, inginerele, doctoritele care au o demnitate aparenta, in timp ce viata lor interioara este goala si moarta.
Un suflet bun si un intelect dezvoltat sunt considerate de obicei atribute necesare pentru o personalitate frumoasa si profunda. In cazul femeii moderne, aceste atribute servesc ca o piedica in calea afirmarii complete a fiintei ei. De sute de ani vechea forma de casatorie bazata pe biblie "pana cand moartea ne va despartii", a fost denuntata ca institutie ce serveste suveranitatii barbatului asupra femeii, subordonarii ei complete dorintelor si poruncilor lui si dependentei absolute a ei de numele si sprijinul lui. De-a lungul timpului si acum s-a dovedit ca vechile relatii matrimoniale restrictioneaza femeia la functia de sevitor al barbatului si cea care da nastere copiilor lui. Si astazi gasim multe femei emancipate care prefera mariajul cu toate deficientele sale, putinului oferit de o viata fara un sot; putin si de neindurat datorita lanturilor, prejudecatilor morale si sociale care ii inabusa natura.
Am fost invatati ca tot ce avem nevoie este independenta fata de formele externe de tiranie, iar formele tiraniei interne mult mai daunatoare vietii si dezvoltarii, conventiile etice si sociale, sunt lasate sa aiba grija de ele insele. Si ele par la fel de frumoase in mintea si inimile celor mai active exponente ale emanciparii femeilor ca si in mintea si inimile bunicilor noastre. Aceste tiranii interne, fie ca acestea sunt sub forma opiniei publice sau doar a ce spune mama, fratele, tatal, matusa, vecinul, colegul, profesorul (acesti detectivi morali si gardieni ai spiritului uman), ce ne spun? Pana cand femeia nu va invata sa le sfideze pe toate, sa fie ferma pe pozitii, sa insiste asupra libertatii ei nerestrictionate, sa asculte vocea naturii sale, fie ca este chemarea celei mai marete comori a vietii : dragostea pentru un barbat, fie ca este privilegiul cel mai glorios: dreptul de a naste un copil; femeia nu se poate numi emancipata.
Miscarea pentru emanciparea femeii a facut de mult primul pas in aceasta directie. Trebuie sa speram ca va avea puterea sa-l faca si pe urmatorul. Dreptul la vot sau drepturi civile egale, pot fi cereri bune, dar adevarata emancipare nu incepe in urnele de vot ori salile de tribunal. Incepe in sufletul femeii. Istoria ne spune ca toate clasele oprimate isi obtin eliberarea de stapani prin propriile eforturi. Este necesar ca femeia sa invete aceasta lectie, sa realizeze ca libertatea ei va fi atinsa cand v-a atinge puterea sa-si obtina libertatea. De aceea, este mult mai important pentru ea sa inceapa cu regenerarea interioara, sa se rupa total de greutatea prejudecatilor, traditiilor si obiceiurilor. Demersul pentru drepturi egale in toate sectoarele vietii este drept si corect, dar la urma urmelor cel mai important drept este dreptul de a iubi si a fi iubit. Dar daca emanciparea partiala devine emancipare completa a femeii, trebuie sa renuntam la notiunea ridicola de a fi iubit, de a fi iubita si mama pentru ca este sinonim cu a fi sclav ori subordonat. Va trebui sa renuntam la notiunea absurda de dualism al sexelor, ori ca barbatul si femeia reprezinta doua lumi antagoniste.
EMMA GOLDMAN - 1917

"Nu sunt feminista, pentru ca nu ma consider o victima!"

Femeia a fost, este si va fi un mister al universului. Intotdeauna, numerosi filosofi au incercat sa dea o definitie "conceptului" de femeie, atribuindu-i numeroase denumiri: "femeia este un animal cu parul lung - cu o inteligenta invers proportionala cu acesta", "femeia este un obiect", "femeia este o imbinare intre tot ceea ce este mai frumos, mai senzual si mai viclean in lume".
Am observat ca astfel de filosofi vorbesc despre oameni si femei. Si un lucru este foarte bine implementat in gandirea acestor "oameni" femeia este sexul slab, fiinta inferioara, care trebuie sa-si cunoasca lungul nasului, ca nu cumva sa si-l scoata din cratita, pentru ca oricum se va gasi ac de cojocul ei.
Incepand cu Biblia, numeroase carti au vorbit despre femei, dar nu au facut altceva decat sa le aseze in umbra barbatului, chiar si prin laude, dar cel mai des prin jigniri. Multe femei au vrut sa schimbe aceasta imagine, incercand sa formeze miscari feministe pentru castigarea drepturilor ce li se cuveneau. Dar oare, dreptul la vot spre exemplu - care ne-a creat o mai mare libertate, este cu adevarat un castig ? Da, ar spune unii, acum putem avea acelasi locuri de munca ca si barbatii, putem purta haine la fel ca ei, ne putem tunde la fel ca ei, putem etala aptitudini de buni politicieni si oameni de afaceri.
Dar pe mine, ca femeie, nu ma incalzeste faptul ca pot vota o femeie presedinte, ca sunt arestata de o politista, ca sunt inselata de o patroana, pentru ca si aceste femei nu sunt altceva decat niste rotite ale sistemului, intocmai ca si barbatii pe care ii imita.
Lucrul care ma supara cel mai tare este acela ca mergi pe strada si esti hartuita, ca ai "prieteni" care se uita la tine ca la un obiect sau ca la o sluga; iar toate acestea creeaza complexe si le fac pe femei sa-si doreasca sa fie barbati, niste barbati si mai nemernici.
Dar vai, nu numai barbatii gandesc asa despre femei, sunt si femei care gandesc la fel. De ce? Deoarece familia, scoala, sistemul, sunt facute de asa natura incat sa-l instraineze pe om de el insusi si sa nu observe adevaratul rau: Statul - care prin politica lui creeaza nonvalori, nedreptati, motive artificiale de ura; prin societatea pe care o protejeaza, implementeaza notiunea de superioritate si ierarhiile dintre oameni.
Sexismul si feminismul sunt produse ale societii capitaliste, sunt notiuni inventate si hranite de propaganda de Stat, pentru a-si justifica raul protector, pentru a-si ascunde inutilitatea, pentru a dezbina, pentru a conduce si exploata mai usor, pentru a etatiza efectiv relatiile dintre oameni.
Statul, impreuna cu Biserica au reusit sa impuna barbatului sentimentul de superioritate, iar femeii pe cel de inferioritate, pentru a destrama fraternitatea si egalitatea dintre oameni, pentru a face ca cele doua sexe sa lupte intre ele pentru putere, bani, renume.
Si femeile si barbatii sunt oameni (sunt la fel si in acelasi timp sunt diferiti), insa nu trebuie sa uitam ca la oameni (chiar si la animale) diferentele adevarate apar de la individ la individ, de la personalitate la personalitate, fiecare cu slabiciunile si calitatile sale; indiferent de sex, rasa, nationalitate sau provenienta sociala.
In principal trebuie sa desfiintam ideea de superioritate sau inferioritate, atat intre barbati si femei, cat si intre indivizi. Femeile si barbatii trebuie sa lupte impreuna impotriva tuturor prejudecatilor, impotriva autoritarismului si a oricaror constrangeri, pentru o societate fara Stat, fara exploatare, fara rasism, fara sexism, fara invidie si ura. Pentru triumful anarhismului, pentru libertate totala.
Oricum, barbatii respecta intotdeauna femeia , cand aceasta "impune" respectul. Dar daca feminismul cerseste acest respect si drepturi egale - recunoaste neputinta si inegalitatea, iar femeile vor fi si mai umilite si batjocorite. Adevaratii si singurii dusmani, sunt Capitalismul si Statul, care se apara si se intretine reciproc.
Daca "femeia e o muzica ratacita in carne", atunci se poate spune ca muzica e o femeie ratacita in sunete. Insa observati manelele regasite in "carnea" femeilor ratacite prin discoteci si videoclipuri, ca sa intelegeti ce inseamna uratul, prostia, vulgaritatea, dar si misoginismul. Multi barbati plescaie lacom in fata unui asemenea spectacol jalnic si au impresia ca toate femeile sunt la fel. Dar misoginismul lor nu este altceva decat camuflarea propriilor slabiciuni.Ei stiu ca nu au nimic de oferit unei femei puternice si nu pot decat sa abuzeze de cele carora societatea le-a oferit statutul de victime pe viata.
Dar nu numai femeile sunt victime, ci orice persoana care nu este revoltata de actuala stare de lucruri, de ceea ce i se ofera in schimbul a ceea ce ii este furat; orice ignorant notoriu (cu voie sau fara de voie), mai devreme sau mai tarziu, va cunoaste crudul adevar: a fost si este o victima a sistemului.
Dar viitorul iti apartine, niciodata nu e prea tarziu. Iar daca alegi rezistenta esti tot timpul cu un pas inaintea societatii, avangarda iti ofera o viata reala, ceva mai departe de mocirla in care se complac si se scufunda ceilalti. Suna cam elitist, dar incitant. Oricum, realitatea e cel mai greu de suportat. Sistemul e mai puternic decat orice individ, dar de victimizat - te victimizezi singur si singura.
Solidaritatea e arma noastra !

MANIFEST ANARHO-FEMINIST

In toata lumea, cea mai mare parte a femeilor nu au dreptul sa decida cu privire la chestiunile importante care le afecteaza viata. Femeile sunt supuse la doua tipuri de opresiune, opresiunea generala pe care o sufera orice persoana si sexismul, adica opresiunea si discriminarea pe criterii sexuale.
Sunt cunoscute cinci forme diverse de opresiune :
1. Opresiunea ideologica, impusa de anumite traditii culturale, de religie, de publicitate si propaganda. Sunt manipulate diferite concepte, profitandu-se de sentimentele si sensibilitatea femeilor. Totul se bazeaza pe propagarea atitudinilor patriarhale si autoritare si pe mentalitatea capitalista.
2. Opresiunea statala, forma ierarhica de organizare ce presupune comanda celor din varf catre etajele inferioare, in majoritatea relatiilor interpersonale, inclusiv in viata privata.
3. Exploatarea si represiunea economica, atat ca muncitoare cat si consumatoare, atat acasa cat si in acea activitate salariata numita «munca pentru femei».
4. Violenta, atat la nivelul societatii, cat si la nivel personal; indirecta cand este vorba de coercitie din lipsa altor alternative si directa cand e vorba de sfera fizica.
5. Lipsa de organizare, tirania structuralizarii care distruge responsabilitatea si creaza inactivitate si slabiciune.

Toti acesti factori interactioneaza, contribuie simultan si se sustin alternativ in interiorul unui cerc vicios. Nu exista un punct slab pentru intreruperea cercului, dar nu este indestructibil.
Anarho-feminismul este o chestiune de constiinta. O constiinta care pune gardieni ce supravegheaza propria activitate. Principiile pentru o societate libera sunt absolut clare pentru cei ca noi.
Anarho-feminismul inseamna independenta femeilor si aceeasi libertate cu cea a barbatilor. O viata si o organizare sociala unde nu exista superiori si inferiori, unde toti se coordoneaza, barbati si femei. Aceasta se aplica tuturor nivelurilor vietii sociale, cat si vietii private.
Anarho-feminismul implica decizia si actiunea cu privire la problemele femeilor, in special cele private. In probleme ce privesc atat barbatii cat si femeile, ambele sexe trebuie sa ia decizia in mod egal.
Femeile trebuie sa hotarasca asupra corpului lor, in toate problemele ce privesc contraceptia si graviditatea. Dominatia masculina trebuie combatuta individual si colectiv, trebuie combatuta atitudinea de proprietate si control asupra femeilor, trebuie luptat impotriva legilor represive si pentru independenta si autonomia economica si sociala a femeilor.
Traditionalul nucleu familial-patriarhal trebuie substituit cu asocierile libere intre barbati si femei, pe baza drepturilor egale de decizie a ambelor parti, pe respectul autonomiei si integritatii individuale.
Stereotipurile sexuale intalnite in educatie, in media, la locurile de munca, trebuie abolite. O metoda justa o reprezinta impartirea radicala a muncilor intre sexe, atat in viata domestica si educatie, cat si in munca de zi cu zi.
Structura muncii trebuie schimbata radical, trebuie facute planuri pentru cooperare, atat in munca de acasa cat si in societate. Diferenta dintre munca barbatului si cea a femeii trebuie desfiintata. Cresterea si educarea copiilor trebuie sa fie o responsabilitate atat pentru femei, cat si pentru barbati.
Prim-ministrii femei si celelalte femei aflate la putere, nu vor sa se ocupe de problemele tuturor femeilor si nici de desfiintarea opresiunii. Marxismul si feminismul burghez s-au indepartat de lupta pentru eliberarea femeilor. Pentru majoritatea femeilor nu poate exista feminism fara anarhism. Cu alte cuvinte, anarho-feminismul nu are nimic de-a face cu puterea femeilor sau cu prim-ministrii femei, dar corespunde organizarii fara putere si fara prim-ministrii.
Dubla opresiune la care sunt supuse femeile necesita o lupta dubla, cat si o organizare dubla: pe de o parte federatiile feministe, iar pe de alta parte organizatiile anarhiste. Anarho-feministele formeaza un acord si o uniune din aceste doua tipuri de organizare.
Un anarhism serios trebuie sa fie si feminist, altfel inseamna ca este un pseudo-anarhism patriarhal. Este treaba anarho-feminismului sa asigure caracteristica feminista a anarhismului. Nu exista anarhism fara feminism.
Un punct esential al anarho-feminismului este ca schimbarile trebuie sa aiba loc AZI, nu MAINE sau dupa revolutie. Revolutia trebuie sa fie permanenta. Trebuie sa incepem astazi pentru a combate represiunea din viata cotidiana.
Trebuie sa gandim autonom, fara a delega nici unui lider dreptul de a decide ceea ce vrem sa facem: trebuie sa luam deciziile singure, cand este vorba de probleme personale, impreuna cu celelalte femei cand este vorba de probleme exclusiv feminine si impreuna cu ceilalti oameni, cand este vorba de probleme de interes general.

TOATA PUTEREA IMAGINATIEI!!!