Unii oameni par a fi nedumeriţi de felul în care separatismul feminist se împacă cu un ideal anarhist de a respinge genul ca pe o altă normă. Consideră că prin a fi feministă nu fac altceva decât să fortific genul pe care îl consideră parte a sistemului pe care îl urăsc. Consideră că prin a vorbi „ca şi femeie” sunt contra-revoluţionară.
În primul rând este important să subliniez faptul că, doar pentru că uneori aleg „separatismul” ca strategie, asta nu înseamnă că acest lucru oglindeşte scopurile mele finale. Aleg uneori separatismul în mod pragmatic, datorită contextului în care eu trăiesc (noi trăim). Sunt de părere că putem să folosim categoriile care ne sunt impuse de societate („bărbat” şi „femeie”) într-un sens provocator şi să încercăm să distrugem aceste categorii. Văd asta ca pe o strategie temporară, o necesitate nefericită, nu ca pe un scop.
Bineînţeles că spun „la naiba cu genul” de asemenea şi mi-aş dori să nu fie o problemă în viaţa mea, dar să-l ignor îmi este imposibil, ignorându-l nu ar schimba în nici un fel faptul că este încă un aspect explicit al felului în care sunt percepută de restul societăţii. Oricât de mult aş vrea să cred şi să neg adevăratul efect material pe care genul impus îl are asupra vieţii mele, acest lucru nu va face ca efectele să dispară.
Şi să spui că femeile au „egalitate de oportunităţi” şi că femeile trebuie să înceteze să se considere victime şi să profite de oportunităţi, înseamnă să crezi în mizerabila retorică „liberală”
[1]. Ignoră toate modalităţile subtile şi insipide, sociale şi culturale, implicite şi mai puţin evidente în care genul funcţionează ca un sistem pentru a limita femeile şi bărbaţii, dar mai ales pentru a încorseta femeile datorită asocierii lor tradiţionale cu sfera vieţii „private” şi domestice. Să sugerezi că este alegerea femeilor să se ocupe exclusiv de gătit şi de menaj şi să îşi epileze părul de pe corp, că trăim într-o eră a libertăţii de alegere, aceste lucruri ignoră complet puterea tradiţiei şi cât de profund sunt întipărite valorile tradiţionale ale genului în noi toţi.
Ideea alegerii personale ignoră cele mai informale modalităţi sociale prin care suntem controlaţi şi „pedepsiţi” pentru nerespectarea rolurilor noastre, cât de mult ne este îngreunată viaţa de zi cu zi dacă facem alegeri neconvenţionale.
Un exemplu foarte bun al regulilor sociale informale tradiţionale este mitul că femeia are „libertatea de a alege” să se epileze pe corp sau să fie „păroasă”. Bineînţeles că avem dreptul de a alege propriu-zis, dar o alegere este sancţionată de consimţământul celorlalţi oameni, iar cealaltă alegere aduce cu sine consecinţele dezaprobării societăţii, care este demonstrat prin faptul că oamenii se holbează constant la tine pe stradă dacă alegi opţiunea „păroasă”, copiii râd de tine în public, ajungi să te simţi ca un monstru hidos. Faptul că ţi se reaminteşte constant că eşti ciudată şi că încalci regulile sociale te macină, iar pe termen lung acest lucru va da naştere sentimentului alienării şi unei stime de sine scăzută, făcându-ţi viaţa de zi cu zi mai grea. Câteodată ajungi să renunţi şi să te conformezi pentru o viaţă mai uşoară.
Libertatea de a alege nu este deajuns, vreau respect pentru oricare ar fi alegerea mea.
Nu există libertatea de a alege dacă una dintre alegeri îţi face viaţa mai mult sau mai puţin suportabilă. Avem nevoie nu de o schimbare a legilor sau a „drepturilor”, ci de o schimbare a conştiinţei. Nu acesta este unul dintre principiile anarhismului?
Din această cauză sunt încă „feministă” deşi consider că genul este o construcţie socială. Din această cauză aleg uneori să lucrez/fiu numai cu femei, deoarece în contextul acestei lumi am nevoie de solidaritate şi empatie. Nu pentru că aş considera că avem diferenţe naturale pe care numai ele le-ar putea înţelege, ci pentru că am împărtăşit experienţe bazate pe felul în care suntem percepute în societate. Pentru că sprijinul din parte „surorilor” mele îmi face viaţa de zi cu zi mai suportabilă.
Fiind considerată „femeie” în această societate nu voi putea fi niciodată echidistantă, nu voi putea fi niciodată un „om universal” şi să uit de gen, voi fi întotdeauna marcată de gen.
Bărbaţii şi feminsmul / bărbaţii şi genul.
Acestea fiind spuse, în nici un caz nu consider că feminismul presupune ca genul să fie dezbătut numai de femei, drept cele care sunt forţate să-şi poarte povara genului în fiecare zi. Rolul bărbaţilor anarhişti în strădania de a decima genul pentru totdeauna este acela de a respecta şi de a sprijini nevoia femeilor de a se organiza separat ocazional, şi mai mult decât atât să îşi acorde sprijin reciproc în încercarea de a nimici genul programat fiecăruia. Deşi bărbaţii nu sunt forţaţi să fie conştienţi de faptul că sunt marcaţi de gen în fiecare zi, sunt totuşi stigmatizaţi de false stereotipuri ca şi femeile, iar negarea comportamentului normal conform genului este pedepsită social în exact acelaşi mod.
Bărbaţii trebuie să dezbată felul în care ei beneficiză de pe urma faptului că sunt consideraţi gen dominant, privilegiul pe care îl au din faptul că sunt văzuţi de societate ca persoană universală. Fie că se multumesc cu faptul că sunt mai acceptaţi, fie că este vorba despre standardele de frumusţe mai scăzute pentru bărbaţi, fie că este vorba despre sentimentul unei siguranţe mai mari pe stradă şi că sunt mai puţin sexualizaţi de persone străine care te privesc ca pe un obiect sau de felul în care sexul heterosexual gravitează în jurul orgasmului masculin pentru bărbatul şi femeia implicaţi. Ca şi persoană considerată a fi bărbat trebuie să-ţi reconsideri convingerile şi să-ţi „decolonizezi” modul de a gândi cu privire la supoziţiile ce ţin de gen. În acelaşi timp trebuie să înţelegi cum accepţiunea celorlaţi oameni asupra acestor supoziţii ce ţin de gen afectează vieţile cotidiene ale femeilor, şi înseamnă că uneori au nevoie să vorbescă ca şi femei pentru a distruge mitul „femeii” pentru totdeauna.
[1] Feminismul „liberal” este feminismul care caută drepturile femeii bazate pe egalitatea de oportunităţi şi pe standardele masculine. Reflectă valori neo-liberale, şi singurul lucru pe care îl provoacă este acela că femeii ar trebui să i se acorde oportunitatea de a face parte din agenda neo-liberală, în condiţii universal masculine.
